E-dermashop.ro

Despre transpirație și deodorante. Deodorant sau antiperspirant?

Despre transpirație și deodorante

Despre transpirație și deodorante. Transpirația este un fenomen natural și are rol important în funcționarea normală a organismului. Prin transpirație, corpul se protejează. Atunci când transpirația este abundentă, este considerată de persoanele în cauză un handicap, și cauzează deseori probleme emoționale și de respect de sine. Pentru a veni în ajutorul tău și pentru a îți putea alege produsul potrivit pentru tine, dezbatem puțin acest subiect. Ce este transpirația? Care sunt cauzele? Ce pot să fac? Ce aleg? Sigur ți-ai pus cel puțin o dată una dintre aceste întrebări, așadar hai să vedem:

Transpirația are funcție de reglare a căldurii corporale, menține temperatura  corpului constantă la 37 °C. Are funcție de eliminare/ curățare, elimină toxinele și deșeurile metabolice. Are funcție de hidratare, formează filmul hidrolipidic cutanat și evită evaporarea apei.

Care sunt cauzele transpirației?

O cauză a transpirației este creșterea temperaturii corpului. Acest lucru se întâmplă vara, când temperaturile sunt ridicate, în timpul activității fizice sau când ai stare febrilă. O altă cauză a transpirației este reprezentată de factori emoționali cum ar fi stresul, frica, emoțiile. Consumul anumitor mâncăruri precum chili, mâncare picantă, alcool, ceai, cafea… poate influența transpirația. De asemenea, anumite boli, precum obezitate, diabet, hipoglicemie etc. pot cauza transpirația.

 

Știai că transpirația este de 2 tipuri?
  • Transpirație secretată de glandele ecrine. Este 99% apă și electroliți și este prezentă pe întregul corp: frunte, palme sau mâini, picioare. Este în mod natural fără miros.
  • Transpirație secretată de glandele apocrine. Este bogată în grăsime, colesterol și acizi grași. Este prezentă la subraț, organele genitale și piept. În mod natural fără miros, poate dezvolta un miros urât datorită bacteriilor prezente în mod natural pe piele.
Cand vorbim despre transpirație și deodorante, o altă întrebare este: Deodorant sau Antiperspirant? Pentru a lua o hotărâre, trebuie să știi rolul fiecăruia:

ANTIPERSPIRANTE: Conțin săruri de aluminiu (substanță astringentă – un compus chimic care micșorează sau comprimă țesuturile). Acestea contractă porii,  și reduc secrețiile glandelor pentru a reduce umiditatea. Sunt anti-bacteriene,  limitează producția de mirosuri neplăcute. Principalul scop al antiperspirantelor este acela de a reduce transpirația.

DEODORANTE: Au ingredient activ absorbant ce asigură un efect uscat pe piele (Exemplu: talc). Conțin parfum, pentru a reduce percepția mirosurilor neplăcute. Așadar, principalul scop al deodorantelor este acela de a combate mirosul neplăcut, asociat transpirației.

În ultimii ani, prezența sărurilor de aluminiu din antiperspirante precum și efectele nocive ale acestora asupra organismului au fost intens dezbătute, părerile rămân împărțite, dar totuși piața deodorantelor a fost stimulată de absența sărurilor de aluminiu, iar consumatorii preferă produsele ce nu au în compoziție această substanță astringentă.

Gama Roge Cavailles vine în întâmpinarea consumatorului de astăzi care este în căutare de eficacitate fără săruri de aluminiu.

Gama Roge Cavailles conține produse fără alcool, testate sub control dermatologic și îmbogățite cu grăsimi active pentru a proteja pielea.

  • Roge Cavailles DERMATO – Special concepute pentru cea mai sensibilă piele, aceste deodorante fără săruri de aluminiu, fără parabeni și fără alcool asigură un confort durabil și 48 de ore de eficacitate împotriva umidității și mirosurilor neplăcute. Combină agenți absorbanți cu extractul de propolis, un puternic antibacterian  pentru a lupta împotriva umidității, neutralizând în același timp mirosurile neplăcute.  Asigură un parfum proaspăt de lungă durată. Limitat la transpirația normală.
  • Roge Cavailles ABSORB+ absoarbe excesul de transpirație înainte de a deveni vizibil. Acționează  o perioadă îndelungată împotriva transpirației abundente și neutralizează mirosurile neplăcute. Lasă pe piele cu un miros proaspăt și plăcut pe tot parcursul zilei. Formula fără parabeni este îmbogățită cu ingrediente active de 5 ori mai absorbante decât talcul și nu conține alcool. Gama oferă și produse fără parfum sau varianta anti-pete.
  • Roge Cavailles INTENSE LP, cu eliberare prelungită este gama destinată persoanelor cu transpirație excesivă. Are o textură cremoasă pentru îngrijirea pielii (Alantoină) și un miros plăcut. Fără-parabeni – Hipoalergenic
Intra in comunitatea e-dermashop pentru mai multe informații si sfaturi din domeniul de beauty!
Leave a Comment